Excursie
Excursie 19.05.2018
Pe data de 19 mai 2018, elevii Şcolii Profesionale com. Alexandreni au mers într-o excursie de vis care a avut 3 destinaţii predispuse.
* Mănăstirea Curchi situată în codrii Orheiului, pe teritoriul satului Curchi.
* Mănăstirea Hirova, amplasată în partea de centru a Republicii Moldova în localitatea Neculauca r-nul Orhei.
* Rezervația cultural-naturală “Orheiul-Vechi” din satul Butuceni acelaș raion.
Primul popas l-am făcut la mănăstirea Curchi, fiind una din cele mai însemnate monumente de arhitectură din Basarabia, și cea mai frumoasă şi mai vestită mănăstire de călugări, datând înca de pe vremea lui Ştefan cel Mare. Copiii au rămas adânc frapați de arhitectura celor 2 lăcașuri sfinte aflate pe teritoriul mănăstirii, biserica de vară cu hramul “Naşterea Maicii Domnului” şi biserica Sfintul Ierarh Nicolae. La întrarea în biserica de vara, ne-a uimit corul bisericesc de bărbați care numai la auzul acestor voci puternice te treceau fiori şi ramâneai nemișcat, este un cor foarte puternic de o înaltă galaxie.
Pe teritoriul mănăstirii am fost impresionaţi de stejari seculari a caror vârstă este estimate la 200-300 ani, incluși în cartea roșie, pe teritoriul adeacent este amenajat un parc dendrologic de o rară frumuseţe
Continuându-ne traseul turistic am mers la mănăstirea Hirova din s. Neculăuca acelaș raion , aici lăcașul sfânt purtînd cinstea “Cuviosului Simion Stilpnicul” e o mănăstire de călugărițe care datează înca din anul 1805, ghid ne-a fost una din călugărițe aflate pe teritoriu, care ne-a povestit că sunt “ uitați şi batjocoriți de oameni, dar nu și de Dumnezeu” , în jurul lăcașului am găsit mai multe căsuțe, unele acoperite încă cu stuh însă bine îngrijite, ca mai apoi să aflăm că de fapt sunt chiliile mănăstirii, pe timpuri număra peste 190 de maici însă la sosirea noastră se nevoiau 2 preoţi slujitori și 7 măicuțe.
Ne-am pornit la drumul mare şi lung spre Butuceni la complexul turistic “ Orheiul-Vechi“. Continuăm traseul nostru turistic spre stâncă la dealul mare, spre biserica în peșteră (in piatra) coborând pe treptele voluminoase, simțeam cum temperatura din interior ne răcorește sufletul dar şi trupul dându-ne noi forțe, am fost uluiți de chiliile în piatră și balconul abrupt care iți crea impresia că stâncile vin în întîmpinarea noastră.
Peisajul stâncos scăldat de apele Răutului prezintă înălțimea monumentului în timp, însă împrejurările ne redau sentimentul de măreție și de dragoste pentru istorie.
Apoi am urcat sus iarăşi pe stâncă lîngă clopotniță, deasupra mănăstirii în peatră, exact la marginea prăpăstioarei a promontoriului e instalată o cruce masivă din peatră datată cu sec. XIX-lea – un simbol al fundamentației veșnice a lăcașului subteran sfânt, mai fiind numită “ Crucea dorințelor”, fiecare sa rugat și și-a pus câte o dorință în taină.
Continuând spre vârful dealurilor stâncoase spre biserica “Adormirea Maicii Domnului“ o frumusețe nemaipomenit de pitorească, este un loc sacru impresionant , de aici am coborât în satul Butuceni spre complexul muzeal “ Orheiul-Vechi” care prezinta informaţii valoroase referitoare la veața de zi cu zi a țăranilor moldoveni “Casa țărănească din sec. XIX-lea “
Fără îndoială Orheiul- Vechi este un loc care fascinează, un loc în care fiecare vizită e ca şi prima, un loc în care te motivează să vii iar şi iar pentru a-i descoperi tainele și legendele în fiecare anotimp.
Întorcându-ne acasă elevii au spus cu mândrie ca sunt locuri frumoase , pitorești și impresionante și la noi în țărișoara noastră. Elevii nu se dădeau duși de la aceste locuri frumoase îndemnând și pe alții să meargă în asemenea calatorii.