REGULAMENTUL DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE AL CEIAC

10.04.2018 15:53

MINISTERUL EDUCAȚIEI CULTURII ȘI CERCETĂRII

 

ȘCOALA PROFESIONALĂ COM. ALEXĂNDRENI, R-NUL SÎNGEREI

 

 

 

 

 

 

REGULAMENT DE ORGANIZARE ȘI FUNCȚIONARE AL CEIAC

 

 

 

 

 

 

 

 

Document elaborat de către CEIAC

Supus dezbaterii  Consiliul Administrativ

Proces verbal N..... Data de.........

Aprobat de Consiliul Profesoral

Proces verbal N...... Data de........

 

 

 

Capitolul I – Dispoziții generale

Art. 1 Cadrul legislativ

Constituirea/înființarea prezentei comisii (numită în continuare C.E.I.A.C.) în cadru legal:

1.  Codul Educaţiei al Republicii Moldova (Cod Nr. 152

din  17.07.2014);

2.  Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a instituțiilor de învățămînt

profesional tehnic secundar (Ordinul Ministerului Educației nr. 840 din

21.08.2015);

3.  Regulamentul-cadru de organizare și funcționare a instituțiilor de învățămînt

profesional tehnic postsecundar şi postsecundar nonterţiar (Ordinul Ministerului

Educației nr. 550 din 10.06.2015);

4.  ISO 29990:2010 Servicii de educaţie non-formală şi formare profesională;

5.  Ghidul Managementului Calității în învățămîntul profesional tehnic (Ordinul

Ministerului Educaţiei nr. 1228 din 22 decembrie 2015);

6.  Planul de dezvoltare strategică a Școlii Profesionale com. Alexăndreni, r-nul Sîngerei;

9.  Planuri de activitate anuale de asigurare a calității la nivel de instituție de

învîțămînt profesional tehnic.

10.  Procese verbale ale ședințelor structurilor de asigurare a calității la nivel de

instituție (Nu se aplică în cazul evaluării externe în vederea autorizării de

funcționare provizorie).

Art. 2

Prezentul regulament respectă principiul nediscriminării etnice, confesionale și de sex între angajați și stabilește modul de organizare și funcționare al Sistemului de Management al Calității din Școala Profesională com. Alexăndreni, r. Sângerei.

Art. 3

OBIECTIVELE C.E.I.A.C.

  1. Coordonează aplicarea procedurilor și activităților de autoevaluare (evaluare internă)
  2. Elaborează anual un raport de evaluare internă privind calitatea educației în Școala Profesională com. Alexăndreni. R. Sângerei
  3. Raportul este adus la cunoștința tuturor beneficiarilor prin afișare sau publicare
  4. Formulează propuneri de îmbunătățire a calității educației.

Art. 4

ACTIVITĂȚI SPECIFICE C.E.I.A.C

  • Urmărește îndeplinirea indicatorilor de performanță
  • Realizează o diagnoză a nivelului de realizare a acestora
  • Monitorizează și evaluează modul de realizare a activităților
  • Identifică punctele tari și cele slabe precizând punctele de interes pentru activitățile remediale
  • Desemnează colective care să conlucreze pentru concretizarea și finalizarea activităților remediale
  • Reevaluează activitățile propuse pentru a fi îmbunătățite și urmărește efectele acestui demers prin raportare la indicatorii de performanță și standardele de referință

 

Art. 5

 

MISIUNEA C.E.I.A.C.

 

  • Misiunea C.E.I.A.C. constă în elaborarea unei politici educaționale ce are drept scop creșterea calității, eficienței și echității în educație în Școla Profesională com. Alexăndreni, r. Sângerei în corelare cu obiectivele strategiei naționale și a standardelor de referință, prin dezvoltarea unui sistem de asigurare a calității pentru fiecare formă și nivel de educație din școală.
  • Finalitatea acestui deziderat se va realiza parcurgând următorii pași:
  • Planificarea și monitorizarea rezultatelor scontate ale procesului de învățare de către cadrele didactice, elevi, părinți, parteneri
  • Evaluarea internă a rezultatelor (autoevaluarea) la fiecare început de an școlar și pe și pe parcursul acestuia, prin aplicarea de teste, chestionare, activități demonstrative prin care elevii să poată demonstra nivelul competențelor dobândite
  • Aplicarea măsurilor remediale – dacă este cazul, prin revizuirea documentelor de proiectare, adaptarea acestora condițiilor specifice, astfel încât procesul remedial să aibă eficiență maximă.

 

Art. 6

 

ROLUL C.E.I.A.C.

 

  • Coordonează aplicarea procedurilor și activităților de evaluare și asigurare a calității, aprobate de conducerea Școlii Profesionale com. Alexăndreni, r. Sângerei conform domeniilor și criteriilor prevăzute de lege
  • Elaborează anual raportul de evaluare internă privind calitatea educației în Școala Profesională com. Alexăndreni, r. Sângerei, raport ce urmează a fi adus la cunoștință tuturor beneficiarilor prin afișare la afișier sau pe site-ul școlii
  • Formulează propuneri de îmbunătățire a calității educației
  • Realizează evaluarea internă, multicriterială a instituției de învățământ, a măsurii în care aceasta și programul său îndeplinesc standardele de calitate
  • Coordonează aplicarea procedurilor și activităților de evaluare și de asigurare a calității
  • Implementează sistemul de management al calității în școală
  • Evaluează, analizează și propune conducerii școlii acțiuni remediale bazate pe selectarea și adoptarea celor mai potrivite proceduri.

CAPITOLUL II – STRUCTURA ORGANIZATORICĂ ȘI ATRIBUȚIILE

Art. 7

  1. C.E.I.A.C. va fi alcătuită din 5 membri:
  • Vrabii Elena, profesor de limbă franceză/engleză, grad didactic II
  • Ardelean Liudmila, profesor de biologie/chimie, grad didactic II
  • Cebotari Mihaela, pedagog social, grad didactic II
  • Prisăcaru Angela, maistru instructor în grupele de bucătari-chelneri, grad didactic II
  • Cuciuc Diana, profesor de obiecte de specialitate în grupele de bucătari-cofetari-chelneri, grad didactic II
  1. Activitatea C.E.I.A.C. va fi evaluată și monitorizată de către directorul Școlii Profesionale com Alexăndreni, r. Sângerei, Pavliuțcaia Valentina.
  2. Membrul C.E.I.A.C. trebuie să fie:
  • bine pregătit profesional, studii superioare, cadru didactic calificat al Școlii Profesionale com. Alexăndreni, r. Sângerei
  • cu bună reputație în școală și comunitate
  • cu rezultate obținute de către elevi, prin care a sporit prestigiul școlii
  • deschis schimbărilor, flexibil, receptiv la nou
  • adept al principiilor calității, al muncii de calitate
  • preocupat pentru asigurarea unor noi resurse educaționale
  • bun organizator, fire neconflictuală
  • ținută morală impecabilă
  • atașat de elevi, comunicativ, empatic

Art. 8

  1. Durata mandatului comisiei în componența aprobată este de 4 ani, aceasta fiind validată de Consiliul de Administrație, putând fi modificată dacă este necesar
  2. În cazul schimbării prevederilor legislației în vigoare, prezenta comisie este obligată să se dizolve sau să-și modifice componența, sau să se adapteze noilor cerințe
  3. Calitatea de membru al acestei comisii încetează sau este pierdută în urma uneia dintre următoarele condiții:
  • Pensionare/transferare/restrângere a activității din Școala Profesională com. Alexăndreni, r. Sângerei
  • Cerere personală motivată de renunțare a participării la această comisie
  • Încălcarea normelor etice și morale ale unui cadru didactic, încălcarea codului comportamental, codului civil sau penal
  • Sancționări în urma abaterilor/ încălcării normelor
  • Cercetarea de către organe constituite legal abilitate, condamnarea persoanei pe baza unei hotărâri judecătorești
  • Neândeplinirea atribuțiilor în cadrul C.E.I.A.C.

 

CAPITOLUL III – DREPTURI ȘI OBLIGAȚII ALE MEMBRILOR C.E.I.A.C.

Art. 9

Membrii C.E.I.A.C. au dreptul și obligația de a verifica documentele și activitatea cadrelor didactice, ale directorului și ale personalului administrativ al unității.

Art. 10

Membrii C.E.I.A.C. au dreptul și obligația de a verifica utilizarea eficientă și întreținerea bazei materiale a unității.

Art. 11

Membrii C.E.I.A.C. au dreptul și obligația de a verifica condițiile de asigurare a securității și sănătății copiilor.

Art. 12

Membrii C.E.I.A.C. au dreptul și obligația de a aduce la cunoștința conducerii unității orice nereguli sesizate în procesul de verificare și evaluare.

 

CAPITOLUL IV – DISPOZIȚII FINALE

Art. 13

  1. Prezentul regulament de funcționare a C.E.I.A.C. intră în vigoare din momentul adoptării acestuia în cadrul Consiliului Administrativ.
  2. Prezentul regulament are valabilitate pe perioada ființării actualei comisii ( 01.09.2017 – 31.08.2021)

Art. 15

Orice control sau evaluare externă a calității se va baza pe analiza raportului de evaluare internă a activității din unitatea de învățământ.

Art. 16

Prezentul regulament de organizare și funcționare poate fi modificat, completat, îmbunătățit în funcție de necesitățile ivite pe parcursul activității cu aprobarea Consiliului Administrativ al școlii.

Art. 17

Regulamentul va fi adus la cunoștința membrilor comisiei, cadrelor didactice, elevilor și va fi afișat în loc vizibil.

 

DESCRIEREA SARCINILOR ȘI A PRINCIPALELOR ACTIVITĂȚI ALE MEMBRILOR COMISIEI  C.E.I.A.C.

Nr. crt.

Numele și prenumele membrului din comisie

 

Sarcini specifice și activități corelate

1.

Vrabii Elena

  • Elaborează planuri operaționale și de acțiune ale comisiei
  • Realizează raportul de autoevaluare
  • Realizează planul de îmbunătățire
  • Monitorizează activitatea comisiei
  • Realizează observarea lecțiilor
  • Supervizează întreaga activitate a comisiei

2.

Ardelean Liudmila

  • Gestionează întreaga documentație a comisiei
  • Elaborează documente de lucru ale comisiei
  • Întocmește procese verbale ale ședințelor comisiei C.E.I.A.C.

3.

Prisăcaru Angela

  • Elaborează chestionare și fișe de evaluare
  • Contribuie la gestionarea dovezilor
  • Monitorizează procedurile specifice

4.

Cuciuc Diana

  • Contribuie la gestionarea dovezilor
  • Elaborarea de chestionare și fișe de lucru ale comisiei
  • Centralizează rezultatele chestionarelor.

5.

Cebotari Mihaela

  • Monitorizează activitatea de selectare, păstrare și verificare a materialelor.
  • Realizarea bazei de date de parcurs a absolvenților